Un șofer Uber a spart casa unui client: cum a știut că nu era acasă
Compania Uber s-a confruntat cu mai multe scandaluri în ultimii ani, dar un eveniment desfășurat în localitatea Rancho Cordova pătează din nou imaginea gigantului.
Indiferent cât de bine este pus la punct sistemul celor de la Uber, este imposibil să filtrezi cu precizie elvețiană fiecare șofer care ajunge să activeze pentru compania americană. Chiar și dacă te asiguri că aceștia nu au un dosar penal sau o condamnare, nu înseamnă că, la un moment dat, nu se aruncă la vreo ilegalitate.
Evenimentul detaliat mai jos s-a petrecut în localitatea Rancho Cordova din California, SUA. Un șofer de Uber a fost arestat în urmă cu câteva zile după ce a devenit suspect de furt. Conform dovezilor, a spart casa unui client imediat după ce l-a dus la aeroport. Din păcate pentru el, întregul set de circumstanțe ilegale a fost imortalizat de sistemul de supraveghere Ring, pe care propriatarul casei îl avea instalat.
Conform raportului poliției locale, șoferul de Uber s-a dus la domiciliul omului pe care l-a condus la aeroport cu intenția de a-i sparge casa și de a-i fura mai multe lucruri. Tentativa nu a fost însă finalizată cu succes din cauza faptului că, imediat după ce a încercat să intre, s-a declanșat sistemul de alarmă.
Deoarece s-a supărat și ambiționat, în același timp, șoferul de Uber nu a renunțat complet la proiect în momentul în care a auzit alarma. În schimb, i-a spart casa unui vecin din apropiere, o casă care era și ea dotată cu un sistem de supraveghere de tip Ring. Casa acestuia din urmă a fost însă răscolită în speranța identificării unor obiecte de valoare.
Imediat după, proprietarii au urcat clipul imortalizat de camera Ring pe o site-ul unei comunități online și nu a durat mult până la identificarea făptașului. A doua zi, șoferul a fost identificat cu exact aceleași haine pe care le-a purtat cu o zi înainte, pe filmare. În plus, se afla în posesia mai multor obiecte care au dispărut din casa celui jefuit.